Săptămâna trecută, la mitingul motorizat în care protestatarii le-au atras atenţia autorităţilor că drumul Oradea-Beiuş e varză a la Cluj, personajul principal a fost Victoraş Micula, nimeni altul decât beizadeaua gemenului Viorel.
Junele a oprit circulaţia, după care a şters-o căcăceneşte de la locul faptei, pe motocicletă, chit că nu are carnet de conducere. Poliţiştii sosiţi la faţa locului, proaspăt injectaţi cu vaccinul „orbul găinilor”, nu l-au sancţionat pe Victoraş, ci doar pe badigarzii acestuia pentru blocarea drumului.
Cum nu poţi fi atât de orb să nu vezi că adolescentul pleacă cu motorul în treaba lui mare, poliţaii au fost nevoiţi să bage capul în nisip ca struţii. Culmea ghinionului a făcut însă ca, exact în acea zonă, să existe un petec de asfalt, aşa că organele şi-au spart capul.
Buba mare e că acum şi şefii de la Poliţia Judeţeană îşi sparg capul cum să-l facă scăpat pe ăla mic a’ Smântânii. Cea mai simplă metodă ar fi să dea dosarul pe mâna Parchetului Bihor, acolo unde, ca la orice parchet care se respectă, dosarele se transformă în rumeguş.
1 Comentariu
CE ATI FACE FARA MICULA JUNIOR?
sincer alte subiecte nu gasiti penalilor….