(Lu)Mina vine de la Cluj: Din cauza lui Sofronie, Maica Mina le-a dat preoţilor pe ascuns lumină de la Sfântul Mormânt

Preoţii de la Catedrala episcopală „Învirea Domnului” au trăit la propriu Săptămâna Patimilor. Dezamăgit în visul său de-a ajunge mitropolit de Banat, episcopul Sofronie Drincec a ţinut-o toată săptămâna în crize de nervi.

În Vinerea Mare a ajuns să scoată popii din Sfântul Altar şi să-i trimită în strană la un loc cu cântăreţii, crizele culminând chiar în noaptea de Înviere. Însoţită de un echipaj de Poliţie cu girofarurile pornite, maica Mina Bădilă de la Mănăstirea Sfintei Cruci a gonit pe drumul de Cluj să aducă credincioşilor bihoreni, pentru al doilea an consecutiv, Lumină de la Sfântul Mormânt.

Coloana, însă, a intrat în Oradea abia la miezul nopţii, când deja începea slujba de Înviere, pentru că avionul de la Bucureşti întârziase, fiind nevoit să aştepte şi el, în Capitală, cursa de la Ierusalim.

Drumul stareţei a mai fost îngreunat şi de întâlnirile conspirative avute cu preoţii la colţ de stradă, ca să le dea lumină pe ascuns, precum creştinilor în timpul prigoanei romane.

Enervat la culme să îşi vadă treptele Catedralei pline de preoţi care aşteptau să poarte Lumina în bisericile lor, episcopul l-a pus pe vicarul eparhial Nicolae Pop să-i alunge ca pe cerşetori. „Să se fi dus să-şi aducă, dacă voiau lumină, de la Sfântul Mormânt!”, a spus Sofronie. Drept pentru care s-a descurcat fiecare cum a putut. Care cu chibrituri, care cu brichete, care cu ajutor de la Maica Mină, purtătoarea de lumină…

3

3 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de Dana | 3 iulie 2014 11:50

    Preotii si-o merita din plin pentru ca nu sunt uniti. Protopopul Beiusului prefera sa nu aiba Lumina de la Ierusalim dar sa isi pstreze functia.

  2. >> Postat de claudiu | 1 mai 2014 13:47

    Si cand te gandesti ca tocmai preotii pe care ii alunga il pomenesc la fiecare Liturghie…

  3. >> Postat de claudiy | 1 mai 2014 13:46

    A vrut sa mai ajunga si mitropolit? Sincer … nu inteleg de ce Biserica se face de ras acceptand sa fie reprezentata de asa oameni…