După criza financiară din Cipru şi ameninţările teroriste, altă belea stă pe capul meu: angajaţii Centrului pentru Promovarea Culturii Tradiţionale ameninţă că intră în grevă japoneză pe motiv că şeful lor, Radu Matei Pavel, urmează să fie schimbat pe criterii politice cu liberalul Adrian Dume.
De fapt, povestea stă în felul următor: actualul director a fost numit în funcţie tot cu pile de la partid şi de la coreligionarul său Radu Ţîrle. Iar acum vine un alt june politruc care vrea „şi gura lui să mănâncă ceva” în afară de tradiţionalul rahat pe care-l îngurgitează orice om politic român.
Domnul Radu Matei Pavel, dacă tot e la un centru de conservare a tradiţiilor, ar trebui să ştie vechiul proverb românesc: „pe p… ai venit, pe p… mergi”, adică traducând: pe politic ai venit, pe politic pleci.
Cred că protestul angajaţilor care ameninţă cu greva are alt substrat: n-ar fi exclus ca tocmai unul dintre „japonezi” să râvnească la postul cu pricina, speculând războiul pornit între cele două loaze de partid.