Șeful de la ADP are probleme coronariene. Nu vă speriați, nu cu inima suferă, necazurile vin de la interzicerea coroanelor de plastic pe morminte. Se dovedește că Oradea este cu adevărat un exemplu de practici, fie ele bune sau rele.
Dacă se interzic coroanele la Oradea, efectul de turmă face ca acestea să devină indezirabile în mai toate temeteurile patriei. De aceea, membrii asociației producătorilor de coroane s-au coalizat și pun de un proces, pe motiv că afacerea lor e pusă pe butuci. Sau, ca să ne păstrăm în domeniu, Andrica a reușit să pună cruce coroanelor.
Cred că acesta e doar începutul. Să vedeți că de acum înainte nu vor mai fi admise în cimitir nici recipientele de plastic din care se servește pălinca. Revenim la vechea iagă din sticlă de Borsec, iar în loc de dopul de plastic vom vedea inubliabilul cioci de porumb.