Bihorel

Lipsa de profesionalism a hoţilor români face ravagii

Avem domenii în care suntem imbatabili la nivel mondial. Gimnastica feminină, olimpicii la fizică, clonatorii de carduri din Râmnicu Vâlcea, cerşetorii şi hoţii de buzunare din oraşele Europei, parlamentarii cu cele mai multe dosare penale…

Din păcate, când românii vor să intre pe alte zone ale pieţei muncii, rezultatele sunt catastrofale. Cel mai trist exemplu este al unor borfaşi care, lăsând proxenetismul, furtişagul din poşete şi devalizarea bancomatelor cu ranga de-o parte, au intrat pe piaţa operelor de artă.

Şase plăvani, care împreună aveau patru clase şi trei neuroni, s-au apucat de furat tablouri. Când s-au trezit urmăriţi de poteră, s-au gândit să le dea foc, mai ales că atmosfera devenise incendiară.

Ce poţi să le faci unor asemenea eşecuri umane? Probabil o binemeritată puşcărie pe câţiva ani. Atenţie însă, reciclarea hoţilor români poate provoca daune incalculabile. Omenirea trebuie să fie cu ochii pe infractori, altfel ne vom trezi că românaşii vând turnul Eiffel la fier vechi, că duc pietrele de pe Acropole la fabricile de ciment şi statuile din oraşele medievale la topit.

Mulţumim, tâlharilor iubiţi, aţi făcut încă o dată ca numele ţării să se afle pe buzele tuturor!

Exit mobile version