Dar, deşi regulamentul intern al ARR zice că angajaţii trimişi în judecată trebuie destituiţi, toţi cei şapte prestează în continuare la „firmă”, cu micile pauze când merg în instanţă în boxa inculpaţilor. Odată cu venirea liberalilor la putere, Curpaş a devenit un simplu slujbaş, în locul lui fiind paraşutat un afacerist de cămin cultural din Bunteşti, Alin Peti.
Şi, cum circuitul şpăgilor putea fi periclitat de nesigurul Curpaş, acestuia i s-a desfăcut peste noapte contractul de muncă, pe motive inventate, numai pentru a fi zburat din instituţie.
Socoteala şmecherilor din ARR a fost simplă: mai mult ca sigur omul va primi în justiţie salariile restante cuvenite, dar de plătit le va plăti statul. Şi-n tot acest timp transportatorii vor putea fi mulşi de penalii rămaşi pe baricade, fără teamă că vor apărea defecţiuni în sistem.