Nici miliţienii nu mai sunt ce au fost. Surpriză mare, miercurea trecută, la probele sportive pentru admiterea la concursul pentru cele 57 de posturi libere la Poliţia Locală Oradea. 26 de candidaţi, adică aproape jumătate din cei înscrişi la concurs, au căzut examenul pentru că nu s-au încadrat în baremele de rezistenţă şi de viteză la alergare.
Şocul e cu atât mai mare cu cât baremele pentru probele fizice au fost gândite cu cea mai mare îngăduinţă de ofiţerul responsabil cu pregătirea fizică la Şcoala pentru pregătirea agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu.
Mai precis, aşa încât să poată fi îndeplinite fără prea mare efort de un tânăr sănătos cu o condiţie fizică medie, plătit să ajungă din urmă copiii care aruncă pe jos gumă de mestecat ori bătrânii care îşi aruncă gunoiul pe marginea trotuarului.
Îngrijoraţi că vor fi suprasolicitaţi la proba scrisă, pretendenţii au neglijat total importanţa testelor fizice, dovedind că nu au suflu nici măcar cât o fetişcană în pragul măritişului. Până şi aceasta ştie că te poţi îngrăşa liniştită numai după ce ai pus mâna pe postul de nevastă…