Lauri cu taxă: Universitatea din Oradea a plătit bani buni pentru a primi brevete de inventică la Iaşi

Universitatea orădeană s-a lăudat săptămâna trecută că a obţinut şase medalii de aur la salonul de inventică de la Iaşi, unde s-a înscris cu opt brevete.

Deşi multe din brevetele premiate au fost laureate anterior şi la alte saloane de profil, semn că au într-adevăr valoare, cârcotaşii spun că de data aceasta Universitatea mai bine dădea sonorul mai încet.

Nu de alta, dar la Iaşi taxa de înscriere a unui brevet a fost de 100 de euro, adică destul de măricică, iar organizatorii de la Institutul Naţional de Inventică şi de la Universitatea Gheorghe Asachi au simţit nevoia ca în schimbul sumelor să-i recompenseze cam pe toţi participanţii.

Altfel spus, aproape niciunul n-a plecat acasă fără vreun trofeu, medalie sau alt premiu simbolic. Că, vorba aia, dacă tot au dat bani, să nu plece niciun musafir cu mâna goală…


*
*