La Spitalul Municipal grupul sanitar e monitorizat la sânge, plasmă şi urină

Big Brother e mic copil pe lângă sistemul de monitorizare a medicilor şi asistentelor, pe scurt a grupurilor sanitare, de la Spitalul Municipal.

De acum înainte, managerul va şti cu exactitate câte medicamente a prescris cutare medic, cine cu cine şi-o pune şi de câte ori, dacă raţia de mâncare e dijmuită sau cazurile de malpraxis ascunse sub cearşaf.

Cei mai afectaţi de această măsură sunt medicii mai în vârstă. Unul dintre ei mi s-a şi plâns: ”Nu-i corect ca, după o viaţă de muncă cinstită, după gărzi obositoare şi folositoare, să fiu nevoit să mă ascund cu rezidentele în toaletă. La etatea mea mă bucur că mai pot sta în picioare, nu să şi fac sex în poziţia bipedă”.

Managerul spitalului a fost contactat. Dar numai atât, căci nu i-am cerut părerea.


*
*