Nu-i uşor să rulezi întreaga garnitură de delincvenţi penelişti în speranţa că, prin nebăgare de seamă, aceştia vor trece de ochiul vigilent al preşedintelui Băsescu. Miza e foarte mare pentru că asfaltatorii abia aşteaptă să-şi deşerte sacoşele cu euroi la mai marii din Guvern.
S-a vehiculat şi numele Luciei Varga de la Ape şi Păduri pentru preluarea acestui post. E puţin probabil, pentru că nu îndeplineşte câteva criterii de bază. Iată condiţiile obligatorii pentru a spera la această funcţie:
1. Candidatul trebuie să fie recidivist, să aibă măcar un proces pe rol sau un dosar penal în lucru la DNA.
2. Candidatul trebuie să aibă tăria morală să fure cu neruşinare, fără să clipească, spre binele personal şi al partidului.
3. Candidatul trebuie să nu fie deloc calificat pentru a lucra cu şantieriştii.
4. Candidatul trebuie să fie pe placul lui Crin Antonescu, prin urmare să fie un monstru. Pentu că somnul raţiunii lui Antonescu – şi de acesta nu duce lipsă – naşte monştri.