La Oşorhei, adunarea! Fostul adjunct al Poliţiei Locale Oradea conduce acum „trupele” din Oşorhei

Disponibilizaţii Poliţiei Locale Oradea se repliază în comunele învecinate. Paul Kover, fostul director adjunct al Poliţiei Locale, disponibilizat la reducerile de personal din februarie, revine sub arme.

După ce a încercat să se angajeze la Consiliul Judeţean, dar fără succes, săptămâna trecută omul UDMR a câştigat postul de şef serviciu la Poliţia Locală Oşorhei la un concurs în cadrul căruia singurul său contracandidat nu a mai apucat să intre la proba finală, de interviu, căci a fost respins încă de la proba scrisă.

Ca urmare, Kover va conduce serviciul format din 5 poliţişti locali, între care şi fostul său subaltern, Andrei Berde, cel pus pe liber de la Oradea după ce la un botez a provocat un scandal monstru, luându-se la harţă inclusiv cu colegii trimişi să-l calmeze. Berde şi-ar fi dorit la rându-i postul de şef, dar nu îndeplinea condiţiile.

Şi chiar dacă le-ar fi îndeplinit, tot nu avea cunoştinţele lui Kover. Fie şi măcar pentru că nu ştie inscripţiona fără greşeală maşinile Poliţiei Oşorhei cu denumirea Rendorseg!


*
*