Bihorel

La mare… tupeu: Directorul Colegiului Octavian Goga din Marghita, prins în staţiunea Saturn cu mașina de serviciu (FOTO/VIDEO)

Ce credeţi că face în vacanţa de vară directorul Colegiului Octavian Goga din Marghita, Marcel Sas Adăscăliţei? Corect! Merge la mare. Cu cine? Om serios, cu soţia şi copilul. Cu ce? Econom, cu maşina de serviciu.

Dusterul BH-14-MOG cu care s-a dotat acum doi ani şcoala, singura din toată Marghita care are aşa ceva şi aproape sigur din tot judeţul, a fost pozat săptămâna trecută în parcarea hotelului Cleopatra din staţiunea Saturn, unde s-a cazat familia Sas.

Când Bihorel l-a sunat pe Sas să-i ceară explicaţii, acesta a spus doar o jumătate din adevăr, recunoscând că este pe litoral, dar negând că s-a deplasat atât amar de drum cu Dusterul şcolii.

E de remarcat nu doar minciuna, ci şi tupeul directorului, căruia i se pare normal să folosească în interes personal un autoturism plătit din taxele şi impozitele cetăţenilor.

Dar cum, pe lângă calificarea de profesor de sport, are şi calitatea de mare membru PSD, parcă nimic nu mai miră în apucăturile lui.

Îngrijorează doar posibilitatea ca şi ceilalţi tovarăşi din partid care conduc şcoli să-i urmeze exemplul.

Exit mobile version