Ne plângem că învățământul românesc scoate rebuturi, dar la ce te poți aștepta de la niște dascăli care sunt produsul aceluiași sistem depășit? La Colegiul Transilvania un grup de oameni ai muncii s-au coalizat împotriva directoarei, pe care nu o vor cu niciun preț la conducerea școlii.
Probabil știu ei ce știu, o fi femeia insuportabilă, îi chinuie, îi stresează, îi pune la muncă. Până la urmă e un caz ca multe altele din țară, unde marele mase de oameni ai muncii de la orașe și sate sunt chemate să-şi aleagă șefii. Adică e vorba de cel mai idiot sistem cu putință.
Păi, cum să pui un subaltern să-și aleagă șeful? Va face în așa fel încât să-l pună pe cel mai tâmpit, mai slab pregătit, mai moale, ca să-i lase pe dascăli în pace, să-și facă mendrele. Nu o fi directoarea buctată de colegi o lumină și probabil că are hibele ei. Dar dacă nu au vrut-o de directoare, de ce nu s-a prezentat la concurs și un inteligent din opoziție?
Există o singură explicație: era greu să citească bibliografia pentru că deja și pentru dascăli cititul e o corvoadă. Pentru ca lucrurile să meargă șnur în învățământul românesc, evident și la Colegiul Transilvania, hai să vedem ce măsuri se impun:
1. La concursul pentru director se vor prezenta doar persoane cu coeficient de inteligență subunitar.
2. Șeful Comisiei va fi femeia de serviciu, care-i va da candidatului și o probă practică.
3. Ca să poți fi director de școală trebuie să bei cu toți membrii de sindicat.
4. Din comisia de examinare vor face parte și reprezentanții Ocolului Silvic, care au la fel de multe cu învățământul ca dascălii.
5. La Colegiul Transilvania directoratul se va face prin rotație, în fiecare zi va fi numit un alt director, șefii fiind aleși și din personalul care servește la cantină.