Bihorel

La ce Tribunal fain avem, merită să fii dat în judecată

Splendidă clădirea Tribunalului! La ce săli de judecată frumoase sunt, la ce balustrade de fier forjat, la statuile alea deosebite, la marmura şi stucatura din clădire, sunt convins că gradul de infracţionalitate va creşte. Când mai ai ocazia să vezi aşa mândreţe de clădire?

După ce că e frumoasă, clădirea e şi funcţională. Dezbaterile se vor face la subsol pentru ca justiţiabilii să se obişnuiască de la proces cu beciul.

Fluxurile sunt făcute astfel încât cei arestaţi să nu se intersecteze cu restul lumii şi nici judecătorii cu muritorii de rând. Poate că la aşa opulenţă, s-ar cuveni şi altele…

1. Ciocanul judecătorilor să fie din bronz masiv, iar o parte să fie pentru bătut şniţele. Să ştie hoţii cum îi va toca justiţia, şi la propriu dacă se poate.

2. În zona de interogatoriu lămpile să fie cu leduri, pentru că au consum redus.

3. Cătuşele să fie după model Secession, ca să cadreze cu clădirea.

4. Înainte de intrarea în sala de judecată, inculpaţii să fie obligaţi să facă o baie.

5. Avocaţii vor fi obligaţi să poarte perucă, iar robele vor fi tivite cu fir de aur.

6. Nu se admite prezenţa celor reţinuţi decât în zeghe Armani.

7. Dosarele nu vor mai fi transportate cu cărucioare de supermarket, ci cu caleşti aurite.

8. La intrarea judecătorilor în sală, lumea nu se va mai ridica în picioare, ci va cădea în genunchi. Fac excepţie procurorii, care se vor pune pe burtă.

9. La bufetul de incintă se va servi exclusiv lapte de nutrie din pipetă de cristal.

10. Toate dosarele vor fi legate în piele de Cordoba cu intarsii din cristale Swarovski.

Exit mobile version