La Balc pesta porcină africană e mic copil

Pădurea de la Balc va răsuna din nou de împușcăturile hoaverilor miliardarului Ion Țiriac. Dacă e să ne luăm după spusele magnatului român, pădurea se va umple de hoți, pentru că omul a reiterat ideea că între un om cinstit, dar prost, și un hoț deștept, îl va alege pe cel din urmă.

Problema este că peste Bihor a trecut o pestă porcină, răspândită în mare măsură de mistreți. Dacă vreun exemplar bolnav a pătruns în țarcul de vânătoare, s-ar putea ca în locul miliardarilor îmbrăcați în mândre costume de vânătoare, să-i vedem pe gonacii în halate albe cum umplu remorcile cu leșurile celor răpuși de boală.

Oricum, vânătoarea de la Balc are efecte însemnate asupra economiei Bihorului.

1. Au aterizat câteva avioane pe aeroportul din Oradea, să nu poată cuibări ciorile tocmai în mijlocul pistei.

2. Gonacii care au scăpat cu viață după mai mult de 10 vânători vor primi diplomă de indestructibili.

3. Mulți dintre miliardarii prezenți spun că preferă mistreții din Ardeal pentru că se mișcă mai încet și pot fi împușcați mai ușor.

4. Pentru a-l enerva pe Țiriac, edilii din Balc au propus ca prin rezervație să treacă o cale ferată.

5. După trei pahare de pălincă vânătorii au avut impresia că au ieșit la vânătoare de rinoceri.

6. După ce vor împușca toți mistreții, Țiriac se poate apuca să facă un patinoar în pantă.


*
*