La ce hamiș se arată actualul prefect, era nevoie de doi subprefecți pe care să-i călărească. După implementarea subprefectului udemerist Fenesi Tibor, a apărut și subprefectul PMP-ist Horia Carțiș.
Da, ați citit bine, liberalul care a fost în umbra lui Cornel Popa, pe vremea când acesta era președinte al Consiliului Județean, a trecut în barca – mai exact în petrolierul – lui Traian Băsescu. Bietul Carțiș, lăsat pe mâna lui Pásztor și Ianoș Mang, fără spate din partea liberalilor, a virat-o spre matelotul Traian.
Şi nu s-a înșelat: a ajuns subprefect și cred că vestea nu este foarte bună pentru udemeriști și pesediști…