„Nu se mai poate, frate, în halul ăsta! Dacă mai stăm încă un an alături de pesedişti, ăştia fură şi steriletele fetelor noastre din organizaţia de tineret, la ce foame au în ei”. „Nu ţi-e frică să nu fii dat afară din partid pentru declaraţiile astea?”.
Luni
La Tribunal, pentru un proces de fond defunctciar. Adversar, vestitul avocat Koloman, cu spume la gură. „Ce te face să te agiţi aşa, ca un Pepsi? Ţi-e frică să nu-ţi pierzi pâinea din cauză că apar mediatorii?”. „Nu cred că din cauza lor o să ajung şomer, în schimb dacă vizitele medicale devin obligatorii s-ar putea să nu mă mai vedeţi în robă, ci în alt obiect vestimentar cu mâneci care se leagă la spate”.
Marţi
Federaţia Patronilor a reuşit să primească un sediu somptuos în Cetate. „Văd că aveţi spaţiu berechet. Cum doriţi să-l puneţi în valoare?”. Aşa cum ştim noi mai bine, după metoda consacrată a Cooperaţiei: închiriem birourile şi bem banii”. „Dar asta este viziune de patron?”. „Absolut. Ne chinuim să facem câteva afaceri bănoase şi apoi trăim ca rentierii”.
Junele senator liberal s-a enervat iar pe Facebook. „Nu se mai poate, frate, în halul ăsta! Dacă mai stăm încă un an alături de pesedişti, ăştia fură şi steriletele fetelor noastre din organizaţia de tineret, la ce foame au în ei”. „Nu ţi-e frică să nu fii dat afară din partid pentru declaraţiile astea?”. „Păi dacă traseistul care şi-a porcăit colegii n-a păţit nimic, cu atât mai mult voi fi eu cruţat, mai ales că i-am porcăit pe alţii”.
Joi
De Mica Unire am ieşit cu Juji la mine în apartament, să serbăm 10 ani de când adulterim împreună. Aşa cum se cuvenea, întâi ne-am încins într-o horă, apoi a venit momentul confesiunilor. Fata a mărturisit: „Niciodată n-am ştiut că ce facem noi este mica unire până nu te-am văzut dezbrăcat”.
Vineri
Vio către Ghiusi. „Ai văzut, mă, cum conţăranii tăi au reuşit să iasă din Aparegio şi să dea cu piciorul la 5 milioane de euro?”. „Ce ai tu cu oamenii care nu vor să renunţe la buda din curte? Asta face parte din tradiţia noastră milenară”. „Tot tradiţie milenară este să nu beţi apă de la robinet?”. „În general sătenii beau rar apă, şi de obicei numai dimineaţa”.
Sâmbătă
Primăria, pârâtă la Parchet pentru modul animalic în care tratează câinii vagabonzi. Parchetarul şef s-a minunat. „Nici nu mai ştiu împotriva cui să mă îndrept: împotriva celor care chinuie câinii vagabonzi, sau a celor cărora nu le pasă de vagabonzii care duc o viaţă de câine”.
Duminică
Oare noul bloc operator intră şi el în proiectul de reabilitare termică?