Fiul celui dintâi, Octavian Maghiar, este de acum, şi el, cadru didactic al facultăţii, câştigând un post de asistent universitar la departamentul de Discipline Chirurgicale, unde predă şi tatăl său.
Deloc surprinzător, „Maghiar jr. jr.” a fost unicul candidat pe post, iar la proba interviului a luat nota 10, în timp ce la examenul scris 9,33. Astfel, cu nota finală 9,66, juniorul care încă n-a împlinit 27 de ani va deveni dascăl în „şcoala lui tati”.
Desigur, succesul tânărului Maghiar n-ar fi o problemă, dacă ar exista certitudinea că şi-a câştigat postul pe merit. Dar, dat fiind că în 2017 a reuşit să pice cu brio examenul de rezidenţiat, Bihorel se cam îndoieşte că e cel mai strălucit. Însă are numele potrivit!