Junerele Iuhas a adus o duzină de batiste pe care le-a pus pe scandalul legat de transferurile ilegale la liceele din Oradea. Omul spune că nu poate să-i dea în gât pe infractori pentru că datele din raportul ministerial sunt confidenţiale.
Chiar aşa, dragule, în ţara în care Oprescu e plimbat cu cătuşe la mâini ca pe sfintele moaşte, e secret de stat să aflăm că nişte dascăli pătaţi s-au dedat la transferuri false, în favoarea unor loaze de care nu trebuie să ştie nimeni?
Eu mă mir şi că numele inspectorului general, Alin Novac Iuhas, a fost dat publicităţii. Că uite şi la evrei, niciodată nu se anunţă numele şefului Mossad-ului, chit că instituţia respectivă ascunde mai puţine ilegalităţi ca Inspectoratul Şcolar Bihor.