Bihorel

Jandarmi sub acoperire: Cu toate că nu trebuia, Jandarmeria s-a făcut remarcată la întâlnirea oficialilor europeni de la Prefectură

Deranj mare la Prefectura Bihor, la sfârşitul săptămânii trecute, din pricina unei întruniri de lucru a unui grup de experţi europeni.

Întâlnirea, care s-a desfăşurat vreme de două zile, i-a pus pe jar şi pe jandarmii orădeni, desemnaţi să asigure protecţia oficialilor europeni, ceea ce i-a făcut atât de stresaţi încât, deşi li s-a atras atenţia să fie cât mai discreţi, atât în monitorizarea zonei centrale, cât şi în însoţirea membrilor delegaţiei, au făcut taman pe dos.

Jandarmeria a trimis „în obiectiv” malacii cei mai cei din trupele de intervenţie, ce-i drept echipaţi în haine civile, dar îmbarcaţi în Dusterele albastre cu numerele de înmatriculare MAI, încât au ajuns experţii să se întrebe în ce cuib de infractori au nimerit de era nevoie de o asemenea desfăşurare de forţe…

(foto: generic)

Exit mobile version