Jandarmeria falimentează democrația

De acum înainte românii mai au voie să deschidă gura doar când se spală pe dinți. Și atunci cu acordul Jandarmeriei, că altfel te trezești cu o amendă de milioane din partea organelor.

În istoria post-decembristă nu s-a mai văzut o instituție de forță mai slugarnică faţă de Putere decât Jandarmeria.

Nu știu ce le bagă băieților cu pulane în soldă, dar modul animalic în care s-au comportat la București arată că servesc puterea cu toate forţele. Adică știu ce le bagă: salarii grase, pensii nesimțite și alte și alte avantaje pentru o muncă pe care ar presta-o, fără să obosească prea mult, orice femeie gravidă până-n luna a noua.

Din păcate și bravii jăndari orădeni s-au molipsit de la siniștrii colegi din Capitală și au dat amenzi uriașe unor protestatari de la Oradea Civică, care au avut ocazia, în Băile Felix, să le spună de la obraz unor loaze de politicieni că-s niște hoți și niște mizerabili.

Mă gândesc că dacă tot sunt vigilenți când e vorba de libertatea cuvântului, jandarmii ar trebui să-și facă posturi fixe în redacția tuturor publicaților, iar bunul de tipar să-l dea ofițerul de serviciu.


*
*