Bihorel

Izvor cu cântec

20 izvorul minunilorDe Crăciun, televiziunea gemenilor Ioan şi Viorel Micula, Naţional TV, a avut o emisiune specială, în care s-au adunat zeci de cântăreţi şi dansatori de muzică populară din Bihor. Dintre toate melodiile cântate, una a ieşit însă în evidenţă.

Mai mulţi solişti bihoreni, printre care şi Florica Zaha ori beiuşeanul Radu Potoran, au cântat o melodie dedicată Izvorului Minunilor, cel care, evident, dă cea mai bună apă din câte s-au văzut pe pământ.

După cântecul de laudă, artiştii au ţinut să precizeze că versurile de preamărire au fost scrise de nimeni altul decât marele poet Viorel Micula. Bihorel se miră totuşi că opera n-a fost creată pe din două, aşa cum îi şade bine singurei firme de pe mapamond care are doi acţionari „majoritari”.

Exit mobile version