Bihorel e convins că steagurile le pică greu UDMR-iştilor, proaspăt intraţi la guvernare, şi care, zic surse avizate, au insistat, dar fără reuşită, să-şi pună propriul om la şefia învăţământului bihorean.
Nu de alta, dar actualul inspector general, liberalul Daniel Negrean, le-a stricat multe jocuri, obligându-i să formeze clase de limba maghiară cu cel puţin 25 de elevi, nu cu 15-20, cum îşi făceau până în 2012, doar ca să „rezolve” mai multe posturi pentru absolvenţii universităţilor maghiare.
Iată că, după ce că le-a stricat jocurile maghiarilor, înainte de inevitabila părăsire a şefiei de la IŞJ Bihor, Negrean s-a asigurat şi că niciun dascăl, indiferent de etnie, nu va uita totuşi care sunt cele trei culori sub care lucrează.