Din 47 de votanţi, 24 au fost împotriva rămânerii lui în Universitate, iar un alt vot a fost nul. Ehei, ce bucurie pentru junii universitari, care abia aşteaptă să se elibereze postul. Deşi, dacă s-ar pune în aplicare softurile care decelează plagiatele s-ar elibera, brusc, o grămadă de poziţii prin Sorbonica. Ba, poate ar şi trebui să importăm inteligenţă de prin alte locuri.
Nu cunosc reacţia profesorului Felea la aflarea veştii că a fost pus pe liber, dar unele surse se jură că mamele celor care au fost împotriva lui au început dintr-o dată să sughită.