Io de-aicea n-oi pleca… Ovidiu Dăescu ar fi fost evacuat cu forţa din biroul său de la Băiţa

Mineriada de la Băiţa a luat sfârşit săptămâna trecută şi, imediat după aceea, minerul şef de la  firma de stat Băiţa SA, Ovidiu Dăescu, a anunţat că şi-a dat demisia. Motivul? Public, omul s-a fălit că totul a fost simplu şi le-a dat şefilor săi papucii pe motiv că nu vrea să facă parte din jocuri murdare.

În realitate, însă, Bihorel a aflat că despărţirea a fost de-a dreptul dureroasă, iar Dăescu a fost forţat să plece pentru că ar fi comunicat la Bucureşti niscaiva informaţii neconforme cu realitatea.

Ba chiar, după cum zic ortacii, fostul manager nu s-a lăsat dus din biroul său, motiv pentru care, în final, a fost evacuat forţat de un echipaj chemat urgent de la Poliţia Ştei. Că aşa se termină poveştile cu pesedişti, sau cu DNA-ul sau cu Poliţia…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Agentul | 13 septembrie 2015 18:13

    Singurul director care poate face ordine acolo este supermanagerul necalificat în specialitatea pe care o păstorește Stanel Necula Brăileanul.