Intrarea poştaşilor în şomaj va duce la scăderea drastică a natalităţii

La ce cuplerai e în ţara asta, a desfiinţa Poşta e semn de inconştienţă. Instituţia pe care au poştălit-o toate guvernările s-a trezit cu birourile pline de angajaţi dar cu tolba goală.

Aşa că s-au propus un fel de concedieri voluntare. Cum românul e o fire voluntară, mai ales atunci când i se propune să se lase de muncă, metoda a depăşit orice aşteptări.

De acum înainte, după criza medicilor, vom avea parte şi de cea a poştaşilor. Primul efect va fi scăderea bruscă a populaţiei. O dată pentru că nemaiavând cine să le ducă pensia oamenii în vârstă vor avea serioase probleme financiare.

Apoi pentru că poştaşii, cunoscuţi pentru faptul că ciocănesc la uşă, vorba filmului, de două ori, nu vor mai putea suplini lipsa de activitate a bărbaţilor. Săracă instituţie, ce-ai fost şi ce-ai ajuns…


*
*