Generalul în rezervă Crăciun Leucea, cel care a pus bazele Poliţiei Locale Oradea, s-a întors în oraşul de pe Crişul Repede. În 2011, omul şi-a cerut ieşirea la pensie invocând motive de sănătate şi faptul că din funcţia de director al Poliţiei Locale avea o leafă de doar 2.500 lei, nici jumătate din cât i-ar fi intrat pe card din pensia de general. Patru ani mai târziu, însă, militarul pare că şi-a mai revenit.
Ca dovadă, săptămâna trecută Leucea s-a înfiinţat la CET II ca reprezentant al firmelor Aloref Alba Iulia şi Ascom International, cele care au cumpărat centrala de la Termoelectrica, firmă a Ministerului Economiei aflată în proces de executare silită.
Energic, generalul l-a luat la întrebări pe singurul angajat al fostei centrale rămas la post, chestionându-l despre starea clădirii administrative, apoi s-a înstăpânit pe ea şi a făcut planuri de reamenajare a unor birouri în care să îşi desfăşoare activitatea.
După toate probabilităţile, Leucea va supraveghea operaţiunile de dezafectare a fostului CET II până când obiectivul va fi una cu pământul. În fond, nimeni nu se pricepe la asta mai bine decât un fost militar…