Linia continuă care desparte cele două benzi ale sensului de mers spre turbogiraţie este atât de şerpuită încât participanţii la trafic sunt tentaţi să creadă că angajaţii societăţii Drumuri Bihor au ieşit la trasarea marcajelor în stare de ebrietate şi au scăpat utilajul de sub control.
Adevărul este, însă, că muncitorii nu au nicio vină. Trasat corect, adică drept, marcajul a început să şerpuiască peste vară, din cauza deplasării covorului asfaltic deformat sub traficul intens şi temperaturile înalte. Atât doar că acum se vede „înmuierea”…