Bihorel

Împăratul cel lacom: Șpăgarul Romanul s-a cerut în concediu medical de la spital

Hotărât lucru, prodecanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Constantin Romanul, are tupeu cât casa lui de mare. Prins în flagrant şi reţinut de procurori pentru că lua şpagă de la studenţi ca să-i treacă examenele, „Împăratul”, cum era supranumit stomatologul la Sorbonica, a reuşit să evite arestarea preventivă mulţumită colegilor cardiologi care i-au dat acte că suferă de inimă, ceea ce i-a asigurat o variantă mult mai comodă de a-şi petrece timpul până la judecată, şi anume în arest la domiciliu, adică în propria vilă.

Romanul nu s-a mulţumit însă cu atât, ci a trimis la Spitalul Judeţean şi documentele care să-i justifice eliberarea unui concediu medical şi, implicit, plata acestuia. Atâta doar că a fost refuzat, conducerea spitalului transmiţându-i că, în arest fiind, chiar dacă la domiciliu, n-are cum să fie şi în concediu medical.

Ca urmare, după ce că a pierdut mii de euro prin suspendarea din funcţiile pe care le deţine atât la facultate, cât şi la spital, Romanul mai înregistrează încă o gaură lunară de câteva mii de lei.

Cu toate astea, colegii mai răutăcioşi spun că o să-l compătimească doar atunci când va ajunge să-şi vândă unul din BMW-uri ca să-şi cumpere un Logan sau, de ce nu, un abonament OTL. Deşi poate în viitor va avea cazarea, masa şi transportul asigurate gratuit…

Exit mobile version