Oamenii locului s-au plâns lui Bihorel că, în fiecare zi de târg, parcul din centrul oraşului se transformă în talcioc, negustorii arămii etalându-şi zdrenţele şi vechiturile adunate de prin sate direct pe alei, bănci sau printre leagănele de copii.
Culmea nesimţirii e atinsă de patronul clubului Fortissimo, Daniel Liga, care, la doar o aruncătură de băţ de Primărie, şi-a extins terasa (foto) tumna până-n drum, lăsând strada fără trotuar şi gâtuind unica pistă de biciclete din oraş. Totul, fără vreo autorizaţie sau un aviz măcar.
De altfel, la câţi funcţionari au rămas nesuspendaţi în Primăria penală, nici nu prea avea cui să ceară…