După ce BIHOREANUL a dezvăluit recent că de trei ani Biblioteca Universităţii din Oradea nu a mai cumpărat nicio carte, iar abonamentele la revistele electronice pentru care instituţia plăteşte anual zeci de mii de euro sunt aproape imposibil de accesat de studenţii orădeni, conducerea a luat măsuri.
Din secţiunea dedicată Bibliotecii pe site-ul Universităţii au dispărut toate informaţiile vechi şi fără importanţă, care zăceau degeaba de ani de zile, iar în locul lor a apărut un link către revistele ştiinţifice la care toţi universitarii, profesori şi studenţi, au acces gratuit.
În plus, în ultimele două săptămâni, pe rafturile Bibliotecii din campus au început să apară cărţi noi, proaspăt achiziţionate, aşa încât nici studenţii, nici cadrele didactice să nu mai poată spune că n-au ce citi şi ce studia. Mai rămâne, de acum, doar să şi vrea să treacă pragul Bibliotecii…