Printr-o numire a şefului Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, pesedistul a fost repus în funcţia de director la APM Bihor. Deocamdată nu şi-a preluat funcţia, pentru că la data numirii era deja în concediu medical.
După ce-şi revine din boală, Dăescu se va putea reinstala în vechiul birou, de unde trebuie numai să o „ejecteze” pe cea pusă tocmai de el acolo, tânăra Sanda Mercea. Care n-ar prea vrea să plece, că a prins drag de funcţie. Dar aşa-i în politică…