Bihorel are confirmarea: banul este ochiul dracului. Mariana Drăgan, consilieră în cadrul Direcţiei Economice, a fost dată afară din Primărie, în mare secret, luna trecută, după ce a fost prinsă că şi-ar fi însuşit din impozitele unui contribuabil. Moştenitorii unui orădean care avea de recuperat de la bugetul local circa 100 lei plătiţi în avans cu titlu de impozit pentru un imobil vândut ulterior au avut surpriza să constate că banii au dispărut.
În evidenţele municipalităţii răposatul figura fără datorii, dar şi fără suma plătită în plus. Investigaţiile demarate în urma protestelor familiei au scos la iveală faptul că Drăgan a compensat cu cei 100 lei o parte din impozitele unei rudenii, mizând probabil pe faptul că oricum răposatului nu îi mai foloseau, iar moştenitorii n-aveau cum să ştie de ei.
Comisia de Disciplină a găsit-o vinovată de însuşirea banilor, a pus-o să-i returneze familiei şi a propus ca pedeapsă retrogradarea din funcţie pentru un an de zile. Primarul Ilie Bolojan, însă, a considerat sancţiunea prea blândă şi a dispus destituirea funcţionarei, cu menţionarea faptei în cazierul administrativ şi cu interdicţia de a fi angajată vreme de 7 ani în orice funcţie publică. Dacă nu pentru altceva, măcar pentru şi-a vândut omenia atât de ieftin…