Bihorel

Glumeţul Mang: Șeful PSD Bihor se ține de glume proaste

Abia a început 2019, dar Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor şi, totodată, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, pare hotărât să câştige premiul anului pentru cele mai proaste glume.

Într-o conferinţă de presă susţinută joia trecută despre sistemul de management integrat al deşeurilor, în care a anunţat că Oradea va licita serviciul de salubritate distinct de restul judeţului, Mang le-a spus jurnaliştilor o glumă pe care, pretinde el, i-ar fi zis-o şi primarului Ilie Bolojan.

Şi anume că, dacă Primăria va organiza licitaţia de salubritate pentru municipiu, sigur va câştiga actualul operator, RER Vest, astfel că BIHOREANUL va continua să editeze bilunar suplimentul de educaţie ecologică „Oradea noastră”, realizat în parteneriat cu firma de salubritate pentru a-i ajuta pe orădeni să deprindă regulile colectării selective a deşeurilor.

Pe lângă faptul că s-a prefăcut că nu vede progresele în domeniu ale Oradiei în ultimul deceniu, Mang n-a lămurit de ce îl „roade” că o firmă privată are un astfel de parteneriat cu BIHOREANUL, neadmiţând că demersul contribuie real la educarea cetăţenilor, asta în timp ce Consiliul Judeţean nici măcar nu se sinchiseşte să explice bihorenilor că trebuie să recicleze şi de ce. În schimb, este limpede că pentru şefii CJ Bihor e de neimaginat să organizeze o licitaţie pe bune şi, ca atare, bănuiesc că şi alţii fac ca ei…

Exit mobile version