Dacă le ai cu naiul, şi Gheorghe Zamfir le are, nici nu mai e nevoie să vorbeşti prea mult. Maestrul a ţinut un concert minunat la Oradea dar nu s-a răbdat să nu-şi expună şi frământările.
Întâi i-a căşunat pe Traian, la fel cum a făcut şi poporul român la referendumul de anul trecut. Numai că nu era vorba de acelaşi Traian. Zamfir se referea la împăratul roman. Mi se pare scandalos să-l faci pe Traian fiu de homosexuali şi criminal, deşi o umbră de adevăr există în spusele lui, căci până la urmă se ştie că noi, românii, ne tragem din Decebal şi Traian.
Maestrul a mai luat poziţie şi împotriva proiectului Roşia Montană, observând că de două mii de ani de acolo se fură tot aurul. Dar cea mai mare problemă a naistului este că în ţară au mai rămas doar 6 milioane de români. Dacă un milion şi jumătate sunt unguri, se naşte următoarea problemă: ce foaită sunt ceilalţi şi ce culoare au la ten?