Funerie în casa spânzuratului: Daniel Funeriu le-a reproşat universitarilor orădeni că l-au lăsat pe Mang nepedepsit

Aflat săptămâna trecută la Oradea pentru a atrage atenţia asupra Partidului Mişcarea Populară, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, acum consilier de-al lui Băsescu la Preşedinţie, a făcut o vizită şi la Universitate.

Deşi n-a anunţat-o public, s-a întâlnit cu studenţi şi profesori pentru o dezbatere despre „valorile academice”. Bihorel a aflat că în cadrul întâlnirii tinerii l-au întrebat pe Funeriu ce s-a întâmplat în cazul acuzaţiilor de plagiat pe care le-a adus anul trecut profesorului Ioan Mang, fost ministru al Educaţiei timp de nouă zile, dar obligat să demisioneze după ce a fost deconspirat.

Omul lui Băsescu a negat că el l-ar fi deconspirat pe Mang, dar le-a şi reproşat universitarilor orădeni că l-au lăsat pe Mang să scape nepedepsit. Asta chit că pesedistul, care era pe atunci senator, nu putea fi judecat „decât” de Comisia Naţională de Etică, iar Sorbonica, la faza asta cel puţin, a luat „bătaie” fără să aibă nicio vină…

 


*
*