La eveniment a fost prezent, după cum era normal, şi preşedintele Comunităţii Evreieşti din Oradea, Felix Koppelmann, care a vorbit despre importanţa unor astfel de lucrări şi despre vechile sinagogi ale oraşului.
Nostim e că nici nu şi-a terminat bine discursul domnul Koppelmann că s-a şi retras în spatele jurnaliştilor şi, nerăbdător, şi-a aprins… o ţigară! Chiar acolo, în sinagogă!
Nu mai puţin mişto e că, în timp ce trăgea cu sete din iarba dracului, omul a simţit nevoia să intervină din nou în discuţii şi nu s-a jenat să revină în faţa camerelor fotoreporterilor cu ţigara în mână. Dar cine ştie, poate o fi obţinut permisiune de sus…