Bihorel

Frică de şefie la Universitatea din Oradea

Pentru postul de șef la Școala Doctorală a Universității, rectorul Barney şi rectorul interimar Roşca l-au propus pe universitarul Sorin Șipoș. Având în vedere că jumătate din profesorii de la Sorbonica nu pun liniștiți capul pe pernă, sau dacă îl pun, o fac ca arestați la domiciliu, cam nimeni nu se mai bagă după funcții.

Așa că și domnul Șipoș a zis „pas”, declinând oferta. Nici nu mă mir, meseria de șef e riscantă pentru că niciodată nu știi cine umblă să te spânzure cu o cravată Pada Murre, habar n-ai când te izbesc peste încheieturi, exact lângă cătușe, o pereche de butoni de aur sau, mai rău, plicurile cu șpagă s-ar putea să-ți fluture pe la urechi până faci otită.

Acum se caută un șef nou, iar dacă va fi găsit, acesta ori e nepătat ca Fecioara Maria, ori e de-a dreptul inconștient.

Exit mobile version