Spre exemplu, şefii puşi pe liber în lotul celor 16 funcţionari ale căror funcţii se desfiinţează începând din 1 martie, cum ar fi Ioan Guler de la Inspecţie Fiscală şi Mihai Oaie de la Logistică, au fost invitaţi să participe la concursurile care vor fi organizate săptămâna aceasta pentru ocuparea unor posturi vacante.
În consecinţă, dacă ţin cu dinţii să rămână bugetari, ei vor trebui să renunţe la gradul de consilier superior şi să aplice pentru o funcţie de debutant. Diferenţa nu este decât de 15 ani de muncă şi circa 1.000 lei în minus la salariu. Un fleac! Vorba cântecului: „Ca la 20 de ani, fără griji şi fără bani!”.