Dacă închiderea circulaţiei rutiere prin Piaţa Unirii i-a făcut pe consilierii locali PSD să pornească fabrica de populisme, propunând tot felul de gratuităţi pentru cetăţenii şi firmele din zonă, alţi colegi ai lor au decis să dea concitadinilor puterea exemplului personal.
Arhitectul Cristian Puşcaş, consilier ales pe lista PDL, acum membru PNL, a început să circule cu bicicleta între şantierele pe care le are de coordonat, pentru reabilitarea celor două sinagogi din centrul oraşului, una aflată pe strada Independenţei, lângă Palatul Vulturul Negru, cealaltă pe strada Primăriei, lângă Universitatea Partium.
Îmbrăcat casual, la cămaşă şi sacou, omul foloseşte cel mai nepoluant şi rapid mijloc de locomoţie de cum a dat primăvara şi, după cum i-a mărturisit lui Bihorel, o va face şi după finalizarea lucrărilor de reabilitare a Pieţei Unirii, pentru că nu-i doar mai plăcut decât cu maşina, ci şi mai iute şi mai economic. Om trăi şi om vedea…