După ce, în cursul ultimelor luni, ziariştii consideraţi „de opoziţie” au fost obligaţi să plece, ultimul fiind redactorul politic Szeghalmi Örs, acum „roata” pare să se fi întors.
Firma care editează ziarul, Inform Media Press SRL, a fost „înghiţită” de Közép Európai Sajtó és Média Alapítvány (Fundaţia pentru presa din Europa centrală), organizaţie finanţată de Guvernul Ungariei, deja vestită pentru cenzura pe care a instaurat-o în presa maghiară.
După o analiză a activităţii cotidianului orădean, noul „patronat” a decis că ar fi timpul să umble şi la politica editorială, primul lucru fiind să-l înlocuiască pe redactorul şef, UDMR-istul Rais W. István (foto stânga), cu Kristály Lehel, un secui stabilit în Ungaria, nimeni altul decât fostul soţ al lui Lévay Tünde, actuala consoartă a lui Tőkés László. Venirea lui Kristály a stricat un pic ploile liderilor UDMR, dar Bihorel nu le plânge de milă…