Contactat în urmă cu două săptămâni pentru un interviu de final de an, Pásztor a motivat că era plecat din ţară „pentru Parcuri Industriale” şi, deci nu putea vorbi atunci, dar urma să fie disponibil după data de 18 decembrie. Atâta numai că, săptămâna trecută, elnők-ul s-a sucit, zicând că nu mai vrea să dea niciun interviu, fără a avea o explicaţie.
UDMR-istul a replicat că transmite tot ce are de spus prin conferinţe de presă şi că, oricum, BIHOREANUL „scrie ce vrea”, aşa că singurul său mesaj e că „nem mondok semmit” – nu spun nimic. În fond, de ce să te expui unor întrebări incomode despre cheltuieli şi proiecte „cârpite” când poţi, pe bani buni, doar să primeşti colindători şi să uiţi de toate?