Bihorel

Echipa de baschet a fuzionat cu Spitalul Judeţean

A mai apărut un sponsor pentru echipa de baschet CSM U Oradea. E vorba de Spitalul Judeţean, care s-a angajat să trateze gratuit toţi jucătorii care se accidentează. Şi cum sezonul acesta e vorba de aproape întreaga echipă, suma este semnificativă.

De asemenea, fabrica de materiale de construcţii din Velenţa pune la dispoziţia oaselor jucătorilor două basculante cu gips vrac.

La ultimul meci, pierdut la Mediaş, din primul 5 au făcut parte şeful clubului, bucătarul, maseurul, mascota şi femeia de serviciu. Iată de ce echipa de baschet ar putea cere Federaţiei Române să schimbe regulamentul:

1. Nu se admit în primul 5 decât jucători români.

2. Nici aceştia n-au voie pe teren dacă nu aduc adeverinţă de la medicul de familie că suferă de cel puţin 8 boli grave.

3. Baschetbaliştii fără picioare în gips au voie să participe doar la încălzire.

4. Jucătorii au voie să intre pe teren cu cărucioare, dar nu li se permite să folosească claxonul. Echipele mai sărace financiar pot utiliza, în loc de cărucioare medicale, cărucioare de butelii.

5. Tabela de marcaj va fi decuplată ca să nu intre suporterii în depresie.

6. Toate meciurile se vor disputa pe întuneric. Oricum rezervele nimeresc coşul doar din întâmplare.

(foto: Facebook CSM Oradea)

Exit mobile version