Duhoare cu amânare: Bihorenii mai au de așteptat până să vadă raportul Nutripork

Orădenii care săptămâna trecută au aşteptat ca Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor să publice schiţa autorizaţiei pe următorii 10 ani pentru ferma Nutripork din Ioşia mai au de aşteptat.

După cum au promis reprezentanţii APM, documentul ce conţine condiţiile în care va putea funcţiona firma în următorul deceniu trebuia postat pe site-ul instituţiei, dar socoteala lor nu s-a potrivit cu serverele Agenţiei!

Bihorel a aflat că, deşi fusese finalizat miercurea trecută, draftul n-a putut fi făcut public pentru că toate încercările funcţionarilor de a-l urca pe site s-au soldat cu acelaşi rezultat: eroare!

Au cerut asistenţa tehnică a colegilor de la Bucureşti, dar tot degeaba: nici IT-iştii de la centru n-au găsit hiba.

Mai mult, vineri site-ul a cedat de-a binelea şi nici n-a mai fost accesibil. Să fie blestemul Nutripork sau mai degrabă al orădenilor?


*
*