Surpriză, însă, căci noile tăbliţe, a remarcat Bihari Naplo, sunt la fel de greşite, autorul scriind pe ele (în traducere) „Primăria municipiului din Oradea” şi „Consiliul Local al municipiului din Oradea”, ba a greşit până şi cuvântul „municipiu”, scris fără accentul corect.
Cea mai supărătoare chestie pentru jurnaliștii maghiari este, însă, faptul că traducerea în ungureşte a denumirilor a fost scrisă cu litere mai mici decât varianta română, detaliu despre care funcţionarii au zis că nu era semn de discriminare, ci rezultatul unor… raţiuni estetice.
Bihorel crede că, totuși, e momentul ca Primăria să găsească pe cineva capabil să scrie corect câteva cuvinte în limba maghiară. În schimb, în ce privește mărimea literelor, dacă UDMR tot invocă respectarea ponderii celor două etnii, literele scrise în maghiară ar trebui să rămână la o treime din cele scrise românește…