De pildă, să-şi tragă loc de parcare privilegiat în curtea Finanţelor Publice, unde e găzduită Regionala (poziţiile maşinilor sunt adevărate „simboluri ale puterii” în instituţie) ori să pretindă spor de doctorat la salariu, pe motiv că este şi el – ce vă miraţi? – mare cercetător.
Bihorel chiar avea de gând să-l întrebe pe directorul Caba, pe nepregătite, într-o zi, care e titlul lucrării de doctorat, despre care s-a destăinuit multora că a fost deosebit de valoroasă. Dar n-a mai apucat.
Există, se pare, un Dumnezeu al vameşilor care şi-a amintit de „Dottore” şi le-a şoptit celor din ANAF să-l mazilească…