În seara de vineri de dinaintea Floriilor, localnicii care s-au nimerit pe lângă Primăria Beiuşului au fost martorii unei întâmplări neobişnuite. Un sobor de cinci preoţi au intrat în clădirea întunecată a instituţiei, avându-l în frunte pe edilul Adrian Domocoş, după care s-au aprins becurile în biroul primarului, semn că oamenii nu veniseră acolo numai să se afle în treabă, ci pentru o slujbă de sfinţire care a durat mai bine de o oră.
Apoi, popii au plecat spre casa primarului, recent percheziţionată şi ea de procurorii DNA, la fel ca biroul din incinta Primăriei. Aşa stând lucrurile, Bihorel nu poate decât să-l felicite pe Domocoş că încearcă să se pună bine cu Cel de Sus şi să alunge „duhurile” corupte, căci la câte belele face, numai Dumnezeu mai scoate „dracii” din el…