Drumurile din zonă sunt aşa de proaste, încât senatorul Attila Cseke a cerut Ministrului meschinelor proiecte, Dan Şova, să asfalteze şoselele ca să poată circula şi bicicliştii. Dar când vine vorba de contracte de asfaltări, Şova preferă să o bage pe maică-sa la înaintare, că mai bine câştigă din contracte de reprezentare juridică decât din parandărăt. Pentru ca totuşi Turul Ciclist al României să aibă loc, aş propune câteva măsuri:
1. Fiecare ciclist să aibă în traistă câteva kilograme de asfalt pe care să-l utilizeze în caz de forţă majoră.
2. În loc de roţi, bicicletele vor fi dotate cu şenile.
3. Cicliştii care nu vor putea părăsi Marghita din cauza drumurilor proaste vor primi viză de flotant şi apartamente prin ANL.
4. Cei care refuză să rămână în oraş îşi vor transforma sculele în hidrobiciclete şi vor părăsi zona pe Barcău.