Bihorel

Deşi a fost exclus din magistratură, Mircea Puşcaş va mai avea de-a face cu Justiţia

Curăţenia de toamnă s-a terminat în Justiţia bihoreană prin excluderea din magistratură a judecătorului Mircea Puşcaş. Din cele 9 fapte pentru care este incriminat, i s-au reţinut în sarcină doar două, pentru care a trebuit să ducă roba la garderobă.

Asta înseamnă că toleranţa faţă de corupţie pentru judecători merge doar până la şapte fapte penale. Puşcaş, pe lângă multele bube pe care le-a avut, a adus şi inovaţii în domeniul colectării şpăgii. Din câte se pare este primul magistrat care a cerut şpaga în păsărici.

Dar nu din acelea aruncate de pesedişti în curtea lui Iohannis, ci păsăricile unor fete care se ocupau cu cea mai veche şi rentabilă meserie din lume. Faptul că a cerut muieri dovedeşte că e cam curvar de felul său.

Să se bucure şpăguitorii că judecătorul nu a prins gustul de safari, că parcă îi şi vedeam pe cei implicaţi cum se chinuie să aducă la Oradea vreun elefant pe care să-l puşte cu puşca Puşcaş.

Exit mobile version