S-a luat de doctori și de cetățenii care purtau mască. Explicația e simplă: doctorii sunt o amenințare serioasă pentru un om cu comportamentul lui Lasca, iar cei cu mască probabil îi aduc aminte de mascații care-l vizitau în vremurile când era mare haiduc pe șoseaua Borșului.
Există, însă, voci care susțin că de fapt el nu a avut nimic cu cei care se vaccinează, ci doar a crezut că tramvaiul e locul potrivit pentru un șmen sau că l-ar fi zărit pe șogorul lui și dorea să-l caftească, ca-n vremurile bune.
Un lucru e cert: Mihai Lasca, deputat în Parlamentul României, circulă liber prin Oradea, ca urșii prin Brașov. Asta până nu l-o muta Justiția într-un loc unde poate face scandal doar izbind cu gamela în gratii.